Cunoașterea din spatele sunetului

De ce 440? Și de ce nu?

Ca o orchestră să sune unitar, toți se înțeleg asupra unui sunet de referință: diapazonul. Azi se află la 440 de herți. Nu e o constantă a naturii, ci o înțelegere: hotărâtă în 1939 la o conferință internațională la Londra, preluată în 1955 de ISO ca recomandare și consemnată în 1975 ca standardul ISO 16.

432 Hz este diapazonul pe care Radio 432 este presetat. Se află cu aproximativ 32 de cenți sub diapazonul de 440 Hz — abia o treime de semiton. Toate sunetele coboară uniform; muzica rămâne aceeași, doar cu o idee mai jos.

Se poate măsura exact asta: înălțimea sunetului, distanța în cenți, raportul 54/55. Tot ce trece dincolo — mai cald, mai rotund, mai plăcut — ține de atribuire și de impresia auditivă. Radio 432 nu susține nimic din toate astea, ci te lasă să compari singur: comuți, asculți, hotărăști.

Limitele măsurării

Nu orice muzică se lasă măsurată la fel de bine

Se măsoară sunetul care ajunge la tine — o măsurătoare, nu o certitudine absolută.

Muzica clasică suprapune adesea multe instrumente, la care se adaugă reverberația sălii de concert — înălțimile individuale se estompează astfel mai mult decât atunci când cântă o singură voce sau un singur instrument. În techno și în muzica electronică înrudită, multe lucruri stau intenționat foarte jos (bașii) sau foarte sus (hi-hat, zgomot) și deci în afara domeniului în care o înălțime poate fi stabilită clar.

Unele înregistrări nici istoric nu au fost făcute exact la 440 Hz, sau înălțimea lor s-a deplasat ușor din cauza vitezei benzii și a digitalizării de mai târziu — la Beatles lucrul acesta e cunoscut. Radio 432 măsoară atunci cinstit ce se află cu adevărat în înregistrare, chiar dacă nu e valoarea așteptată.

O singură voce sau un singur instrument: acul stă liniștit — înălțimea se determină bine.

Multe instrumente suprapuse, sau sunete foarte joase/înalte: acul oscilează — înălțimea se poate determina doar incert.

Mai în profunzime